Prima pagină

Seară dedicată „dulcelui târg al Ieșilor”

La 1 aprilie 2014, Ambasada României la Atena a fost gazda unei seri organizate de Societatea Culturală „Balkania Contemporană”, dedicată „dulcelui târg al Ieșilor”. Programul a cuprins o prezentare video a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași după renovare, urmată de un moment de poezie sub semnătura dr.Florin Gheorghiu, care a făcut cu acest prilej și o prezentare a tezaurului cultural al Iașilor. Seara s-a încheiat cu un recital susținut de membrii corului „Cantores Amicitiae” al Universității de Arte „George Enescu” din Iași, sub conducerea dirijorului dr.Nicolae Gîscă, ce a inclus piese cunoscute din repertoriul coral românesc și elen.   

Evenimentul s-a bucurat de aprecierea celor peste 80 de participanți din rândul comunității românești și al cercurilor culturale elene. 

Fotocronica

Servicii consulare pe bază de programare

13.01.2017

Vă facem cunoscut că, începând cu data de 1 februarie 2017, TOATE serviciile consulare vor fi procesate NUMAI pe bază de programare. …

Ceremonia de predare a președinției IHRA

15.03.2017

La data de 15 martie a.c., la sediul Muzeului Evreiesc din Atena a avut loc un eveniment de marcare simbolică, pe plan local, a…

Participarea Ambasadorului României la evenimentele de comemorare a victimelor Holocaustului desfășurate în Atena

30.01.2017

În contextul manifestărilor organizate în R. Elenă cu prilejul Zilei Internaționale de comemorare a victimelor Holocaustului,…

Ghișeul consular online

20.01.2017

Cetățenii români care au reședința sau domiciliul în străinătate pot accesa site-ul www.econsulat.ro pentru a solicita orice…