Actualitatea ambasadei

Concert extraordinar organizat de Ambasadă pentru marcarea încheierii PRES RO în R. Elenă

La data de 20 iunie 2019, Ambasada a organizat, la teatrul municipal în aer liber Sofia Vebo din localitatea Voula (sudul Atenei), concertul care a marcat oficial, în Republica Elenă, încheierea Președinției române a Consiliului UE.

Intitulat „Cântece pentru Europa la malul mării”, evenimentul a fost organizat în colaborare cu primăria Vari – Voula – Vouliagmeni și cu Asociația Culturală Trilogia din Voula și a inclus un program muzical de excepție, susținut de soprana de renume internațional Sonia Theodoridou, alături de Orchestra Mobile, dirijată de maestrul Theodoros Orfanidis, cărora li s-a alăturat Corul Asociației Culturale a Angajaților EYDAP.

Programul concertului a inclus piese din repertoriul românesc, grecesc și internațional. 

Fotocronica evenimentului

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE

28.10.2019

ALEGERILE PENTRU PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DIN ANUL 2019 - Material informativ- Stimate alegător, Alegerile…

ANUNT INCHIDERE TEMPORARA SECTIE CONSULARA

04.11.2019

Având în vedere organizarea alegerilor prezidențiale 2019, în perioada 7- 11 noiembrie 2019, Secția consulară a Ambasadei României…

Ziua Armatei Romaniei

28.10.2019

În data de joi, 24 octombrie 2019, Ambasada României la Atena a găzduit recepția prilejuită de sărbătorirea Zilei Armatei României. …

Procedura de exercitare a dreptului de vot prin corespondență (Legea nr. 288/2015, art.10-15)

08.08.2019

”Articolul 10 (1) Documentele necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență care sunt transmise alegătorului sunt…